Staff-ul U21 al României este îngrijorat de situația lui Robert Popa, după ce tânărul portar a ajuns să se antreneze de unul singur. Acesta a fost dat afară de la UTA Arad în pauza de iarnă.
Drepturile federative ale lui Robert Popa aparțineau până în vară de UTA Arad, atunci când portarului în vârstă de 21 de ani îi expira acordul de împrumut de la FCU Craiova.
Însă, după ce Robert Popa ar fi plecat fără acordul lui Mircea Rednic de la echipă mai devreme de finalul meciurilor din prima parte a stagiunii, „Puriul” a decis ulterior să încheie conturile cu acesta în iarnă și i-a cerut conducerii să rezilieze acordul de împrumut cu portarul adus în vara trecută de la FCU Craiova.
Internaționalul U21 al României nu s-a întors, însă, la FCU în această iarnă, iar surse federale au spus pentru ProSport că acesta s-ar fi antrenat o perioadă sub comanda lui Robert Tufiși.
„Ne surprinde neplăcut situația lui Robert Popa și nu știm ce este în capul lui. Ne așteptam ca el să se antreneze măcar în cadrul organizat la FCU, după ce și-a închis conturile cu UTA Arad. Dar am primit informații că nici la FCU nu s-a întors și nu știm care sunt motivele care l-au făcut să nu se ducă acolo să se antreneze. OK, poate nu vrei să joci în Liga 2, dar roagă-i să te primească la antrenamente să te pregătești într-un cadru profesionist și organizat. Noi nu credem că domnul Mititelu nu l-ar fi primit pe Popa la antrenamentele echipei dânsului, mai ales că se știe că Adrian Mititelu ține foarte mult la tinerii lui jucători.
În condițiile în care el se antrenează de unul singur, atunci mai mult ca sigur că șansele lui de a mai prinde lotul României pentru EURO devin aproape nule. Sava, Roșca și Hindrich vor fi clar înaintea lui Robert Popa în aceste condiții și nu știm câte speranțe își mai face el că o să prindă EURO dacă se antrenează de unul singur”, a mărturisit o sursă din cadrul FRF.
Daniel Pancu, selecționerul U21, a vorbit încă de acum trei săptămâni despre situația lui Robert Popa, pentru ProSport, și se arătase chiar îngrijorat de faptul că încă de atunci nu se știa exact situația tânărului portar.
„Îi avem pe Sava, Roșca și Otto Hindrich. Este și Robert Popa, dar la el momentan situația îi este neclară. Mă cam îngrijorează acum situația lui, pentru că nu știu unde va juca pe viitor. Am văzut că a reziliat cu UTA.
Nu știu dacă a revenit la FCU. Voi vedea în zilele următoare. Nu am vorbit cu el ca să văd ceea ce s-a întâmplat acolo. Cam ăștia sunt portarii pe care îi am în atenție pentru EURO în acest moment. Sunt patru portari care se vor bate pentru trei locuri. Însă, vă repet: o să urmăresc cu atenție ceea ce se va întâmpla și cu Robert Popa, iar faptul că Roșca a ajuns titular la Dinamo este un lucru bun pentru noi toți”, a spus Pancu.